Odată cu venirea primăverii și a timpului cald, îți dorești să petreci cât mai mult timp afară. Iar dacă ai o curte sau grădină, chiar și de mici dimensiuni, o poți amenaja astfel încât să poți petrece timpul afară în timp ce servești cafeaua sau micul dejun sau când te relaxezi citind, de exemplu. Pentru toate astea, ai nevoie să îți amenajezi spațiul exterior cu mobilierul de grădină potrivit. În continuare îți arătăm cum să îl alegi.
În primul rând, este bine să știi că atunci când cumperi mobilierul de grădină, este important să ții cont de câțiva factori, cum ar fi funcționalitatea, confortul, materialul, dimensiunea și costul. În principiu, achiziționarea mobilierului de grădină respectă cam aceleași principii ca achiziționarea mobilierului pentru interiorul locuinței. Totuși, există și câteva aspecte care diferă.
Ține cont de climat și vreme când alegi mobilierul de grădină
Este important să ții cont de climatul în care locuiești, de vremea care este de obicei. Este vreme caldă și uscată sau dimpotrivă, plouă des? Soarele amiezii bate direct pe locul unde vei amplasa mobila? Acestea sunt întrebările de bază la care este necesar să răspunzi înainte să cumperi mobilierul de grădină, deoarece soarele, ploaia, vremea extrem de caldă și alte elemente ale naturii pot afecta mobilierul. Odată ce ai răspuns la aceste întrebări, vei putea alege mobilierul în funcție de materialul din care este confecționat, astfel încât acesta să fie potrivit climatului în care locuiești.
Măsoară spațiul exterior, unde vei amplasa mobilierul
Este important să măsori spațiul de care dispui și să ții cont și de forma acestuia. De exemplu, posibilitățile de mobilare diferă în cazul unei terase înguste și lungi și a uneia late și mari. Odată ce ai stabilit dimensiunea și forma spațiului pe care îl vei mobila, poți trece la alegerea mobilierului potrivit și la gruparea diverselor piese de mobilier pe care le vei folosi. De exemplu, dacă ai un spațiu mic, este recomandat să alegi un set cu masă și două scaune, în timp ce pentru un spațiu mai vast poți opta pentru un set de grădină complet, cu masă, canapea cu două locuri și două scaune.
Decide unde vei amplasa mobilierul de grădină
Următorul aspect de care să ții cont este locul în care vei amplasa mobilierul de grădină. Îl vei amplasa într-o zonă neacoperită, unde va fi în soare și ploaie? Va fi amplasat de pământ, pe iarbă sau pe o suprafață dură, cum ar fi o podea de lemn sau o terasă pavată? Este esențial să decizi locația unde vei amplasa mobilierul înainte de a-l cumpăra, astfel încât să alegi materialul în funcție de acest criteriu.
Confortul este un criteriu esențial
Mobilierul de grădină este ales pentru a te relaxa, așadar este esențial ca acesta să fie cât mai confortabil. Alături de masă, scaune, canapea și bancă, poți cumpăra și șezlonguri, dacă spațiul din curte îți permite. Asta deoarece șezlongurile sunt ideale pentru a te relaxa sub razele soarelui.
Nu uita de spațiile de depozitare
Dacă alegi mobilier cu perne, asigură-te că iei și o ladă de depozitare, în care să depozitezi pernele atunci când acestea nu sunt folosite. Există de asemenea diverse piese de mobilier cu spațiu de stocare inclus. Astfel, dacă ai o grădină mai mică, poți opta pentru un asemenea model, pentru a economisi spațiu și a avea totuși loc unde să depozitezi pernele.
Ține cont de buget când alegi mobilierul de grădină
Bugetul de care dispui este esențial când cumperi mobilier pentru grădină. Totuși, îți recomandăm să te orientezi spre mobilier de calitate, care să se încadreze în bugetul tău. Este întotdeauna mai înțelept să cumperi mai puține piese de mobilier, de calitate mai bună, decât să renunți la calitate în favoarea cantității.
Iată cât de simplu este să alegi mobilierul de grădină potrivit, urmând doar câteva recomandări.